proza
sunt un refugiat al poeziei
mi-am luat valiza şi am pus în ea tot nimicul de care mă pot bucura:
vise pe care le-am realizat
cuvinte pe care le-am spus şi cuvinte pe care le voi spune
succese şi căderi
vise pe care le voi realiza
cînd am plecat, am scris o scrisoare
fără creion, fără pix
doar am aşternut frumos gîndurile mele cu privirea
în fiecare rînd găseam cîte o amintire de cînd am zis cuvîntul “mama”
în fiecare rînd găseam cîte o istorioară despre totul ce a fost bine şi totul ce putea fi perfecţionat
am lăsat scrisoarea pe masă şi am ieşit din mine
după ce am închis uşa am stat puţin
mă gîndeam la scrisoare
ea este o parte din viaţa mea de aceea m-am întors
mă aştepta pe masă
deja plîngea, credea că am uitat totul
am început să plîng şi eu
aşa am stat ceva timp
ea se uita la mine şi eu mă uitam la ea
ne uitam unul la altul
a sunat paşaportul şi mia adus aminte că viza o am pentru o perioadă de 15 zile
trebuie să mă grăbesc ca să nu scap trenul
deschid valiza şi pun în ea scrisoarea
s-a divizat în mii de bucăţi şi s-a pierdut printre nimicurile pe care le-am pus
sunt toţi fericiţi, deja sunt uniţi şi nu se vor mai despărţi niciodată
cînd închideam valiza m-au întrebat unde plecăm
le-am zîmbit şi le-am răspuns că ne ducem în viitor
m-au rugat să nu le pierd, aveau frica ca să nu le fure
am luat catuşele şi am prins valiza de mînă
le-am închis şi am lăsat cheia pe masă
am închis uşa şi iar am ieşit
deja pentru totdeauna
pe peron paşaportul meu a făcut cunoştinţă cu mai multe paşapoarte albastre
toate erau triste dar pe pagini se regăsea speranţa
am decolat… şi am închis ochii
m-am trezit cînd eram deja în stradă
paşapotrul meu şi-a luat rămas bun de la prietenii lui
am respirat adînc, era un aer plin de miros necunoscut
am luat loc pe o bancă din parc şi m-am întrebat
- sunt liber?
Loading ...
poezie
mai au de spus
cuvinte bune şi frumoase
cuvinte presărate cu piper
împlute cu minciuni frumoase
la toţi ce’i înconjoară
la tot ce este viu
mai au de scris
ce simt şi ce îi doare
ce pot, ce ştiu şi ce nu ştiu
mai au de scris
scrisori către o ţară
ce a muţit de ani
la cei ce au muţit de vii
vor mai cânta
o doină la chitară
o serenadă şi un mic romance,
vor plânge iar destinul greu din ţară
vor închina în cinstea celor “vii
vor mai dansa
o horă mai diseară
când toţi se vor trezi şi vor privi
cum înfloreşte crinul în ograda
ce au păzit’o pentru nepoţei
poate’or citi
ce au lăsat străbunii
ce’au scris cu sânge pe pâmântul ei
şi vor iubi
în fiecare fir de iarbă
mândria, viaţa şi destinul ei
vor mai dansa
în hora noastră hoţii
ce ne’au jertvit în cinstea unor zei
pe care’i cânt şi căror se închină
care beau viaţa din izvorul ei
vor mai pândi
pe strada noastră viespii
care cu’încetul devin mii
vor mai dansa
un dans plin de emoţii
vor mai privi
cum se’alăptează ei
vor mai răbda
şi’încet vor trece marea
vor mai rabda
sunt toţi deja deprinşi
cu oaspeţi mulţi şi cu ocara
cu capul aplecat de mici copii
vor înălţa
pe cei la care ochii
sau mai deschis şi văd în culori vii
vor înălţa
pe toţi cui le mai pasă
pe cei se ştiu, ce strigă
cei divini
vor arăta
spre cei ce tac şi rabdă
şi lasă tot puţinul de la ei
ca cel de sus
să’i osîndească
cu multul care’l are în safeu
mai au un vis
ce stă în lanţul vieţii
mai au un vers
ce vor să’l cânte ei
vor mai citi
pe stâlpi nepoţii noştri
“a fost odată ca’n poveşti”
Loading ...
poezie
să nu îmi spui că nu-ai cuvinte
că nu mai poţi, că nu mai stai,
să nu mă minţi doar ştii cum luntrea
se umple şi dispare-n larg
să nu te duci fără de mila
pe care mi-ai purtat cândva,
nu am nevoie de privirea
ce permanent mă dojenea
să pleci încet, să simt plăcerea
de-a te privi… analiza,
să nu te-ntorci să-ţi văd iubirea
nu vreau să cred minciuna ta
să iei cu tine amintirea,
dacă mai vreai, ţi-o dau pe-a mea,
vreau să te şterg cum şterge guma
o literă din viaţa mea
când vei pleca uite pe masă,
ia bileţelul de pe ea,
citeşte fraza care-am scris-o
şi – întipăreşte – o – în mintea ta
Loading ...
