femeie - eşti tot ce poţi visa pe-acest Pământ
eşti veşnic foc ce te îndrumă’ n gând
eşti apa care curge din izvoare
femeie - azi sărut mâinile tale

multumesc pentru sustinere,
si multumesc pentru ca ai votat pentru blogul meu care participa la Blogovat 2010 (click pe Blogovat 2010)

vreau să te văd zâmbind
aşa cum eu te ştiu frumoasă şi naivă,
vreau să te văd trăind din plin
fiece zi, şi fiecare clipă

vreau pe furiş în lumea ta
să te descopăr ca pe-o Atlantidă,
vreau să te ştiu în mintea mea
ca un ecou ce mă trezeşte-în fiecare clipă

vreau să te simt aici, în mâna mea
să mă strecor în noapte mai aproape,
să-ţi fur sărutul, să-l închid în mintea mea,
în suflet, poate chiar şi mai aproape

vreau să te vad iubind
şi-n ochi să văd cum străluceşte viaţa,
vreau să te văd cântând
chiar şi atunci când te-nveleşte ceaţa

vreau să te văd luptând
şi-n urma ta doar flori ca să rămână,
vreau să te văd şoptind
“Iubesc şi voi iubi întotdeauna”

nu am mai şters praful din mintea mea
nu mi-am mai tăiat unghiile
nu am mai plâns
demult

atunci,când a plecat
a spus că se duce departe
dar în mintea ei se ducea să se spânzure

urlau câinii, urlau ciorile, toţi urlau

trebuia să îmi spăl minţile
eram ocupat şi nu o puteam opri
acum regret, dar e prea târziu

sufletul ei se mai plimbă prin ogradă
mă uit la ea şi mi se pare că a slăbit
o fi la dietă

azi plâng
oamenii se roagă să se termine seceta

în sfârşit îşi vor umple găleţile

a înnebunit Maria, şi-a strâns zestrea în desagă şi a plecat
unde?
nimeni nu ştie, toţi spun că şi-ar fi ieşit din minţi

fără să vrea a devenit populară
nimeni nu vorbea despre ea până acum
nimeni nu întreba de ea, nimeni nu o observa
era un nimeni
ea, cea care îi ajuta pe toţi
aducea o căldare de apă, tăia lemne, se ducea la fân, strângea roada din grădină
făcea totul fără să i se spună un mulţumesc

sa saturat
spuneau unii
sa dus după un flăcău din satul vecin
şopteau alţii
se va întoarce
credeau toţi

era zveltă, ochi cafenii, păr negru, mâini bătute, buze roşii, picioare subţiri
cânta în corul bisericii, avea un glas nemaipomenit
se putea lua la întrecere cu o ciocârlie, poate o întrecea
de ce a plecat?
se întreba cel ce o plăcea dar care niciodată nu sa încumetat sa i-o spună
era săracă

a plecat Maria, fără să spună adio
fără să se destăinuie unei vecine, fără să lase o scrisoare
după ce au observat că nu mai e, cei care o ştiau au început să se întrebe
cine o să-mi aducă o căldare cu apa?
cine o să-mi grebleze ograda?
cine o să-mi facă cumpărături?
cine o să-mi vopsească gardul?
cine? cine? cine?

nimeni nu s-a întrebat
cu cine o să stea de vorbă?

a murit Maria, în inima fiecărui vecin chiar a doua zi
a părăsit Maria
totul

sa regăsit Maria, acolo, unde cineva putea să-i zică un bună ziua
fără să se aştepte la un răspuns

De azi zic START la sărbătorile de iarnă
de azi eu vă doresc tot ce-i mai bun,
un pic de dragoste şi-un pic de socoteală
să le găsiţi în sacul de Crăciun.

Şi tot în sac să fie multe - multe
cadouri învelite în noroc,
mai mici, mai mari, cadouri bune
să le ajungă tuturor.

În sac să căutaţi iubirea
ce vă aşteaptă acolo într-un colţ
şi să o dăruiţi la mic şi mare
să fie toţi mai buni în Anul Nou.

De sărbători să vă găsiţi aproape
de cei mai dragi sub pomul de Crăciun
şi să cântaţi colinde dulci din viaţă
rămase moştenire de la buni.

De azi voi trece pe la fiecare
ca să presor în casă prin hogeag
magie, vis, izbândă şi splendoare
şi sigur, ca să vă zâmbesc prin geam.

sunt un refugiat al poeziei
mi-am luat valiza şi am pus în ea tot nimicul de care mă pot bucura:
vise pe care le-am realizat
cuvinte pe care le-am spus şi cuvinte pe care le voi spune
succese şi căderi
vise pe care le voi realiza

cînd am plecat, am scris o scrisoare
fără creion, fără pix
doar am aşternut frumos gîndurile mele cu privirea
în fiecare rînd găseam cîte o amintire de cînd am zis cuvîntul “mama”
în fiecare rînd găseam cîte o istorioară despre totul ce a fost bine şi totul ce putea fi perfecţionat
am lăsat scrisoarea pe masă şi am ieşit din mine
după ce am închis uşa am stat puţin
mă gîndeam la scrisoare
ea este o parte din viaţa mea de aceea m-am întors
mă aştepta pe masă
deja plîngea, credea că am uitat totul
am început să plîng şi eu
aşa am stat ceva timp
ea se uita la mine şi eu mă uitam la ea
ne uitam unul la altul
a sunat paşaportul şi mia adus aminte că viza o am pentru o perioadă de 15 zile
trebuie să mă grăbesc ca să nu scap trenul
deschid valiza şi pun în ea scrisoarea
s-a divizat în mii de bucăţi şi s-a pierdut printre nimicurile pe care le-am pus
sunt toţi fericiţi, deja sunt uniţi şi nu se vor mai despărţi niciodată
cînd închideam valiza m-au întrebat unde plecăm
le-am zîmbit şi le-am răspuns că ne ducem în viitor
m-au rugat să nu le pierd, aveau frica ca să nu le fure
am luat catuşele şi am prins valiza de mînă
le-am închis şi am lăsat cheia pe masă
am închis uşa şi iar am ieşit
deja pentru totdeauna

pe peron paşaportul meu a făcut cunoştinţă cu mai multe paşapoarte albastre
toate erau triste dar pe pagini se regăsea speranţa
am decolat… şi am închis ochii
m-am trezit cînd eram deja în stradă
paşapotrul meu şi-a luat rămas bun de la prietenii lui
am respirat adînc, era un aer plin de miros necunoscut
am luat loc pe o bancă din parc şi m-am întrebat
- sunt liber?

s-au dus şi au lăsat,
tot ce era mai scump, mai vechi, mai nou,
sau dus şi au plecat,
pe ani, pe zile, fără ca să ştie când se vor întoarce înapoi

au plâns şi au iertat,
tot ce le-au spus, regretele le-au pus acolo, undeva în gol,
nu au mai vrut, nu mai puteau,
nu mai aveau puteri să strige “ Noi… Voi… Noi… !”

când au plecat au zis că vin,
că se întorc, că stau puţin de tot,
nu au ştiut, nu s-au gândit
că ei minţeau fără de voia lor

erau săraci, erau bogaţi
toţi şi-au luat desaga subţiori
au zis că pleacă pe-înserat
aşa şi au făcut, s-au dus când luna îi pândea acolo printre nori

lăsaţi cu cei de-un sânge sau cu unul mestecat
nu au ştiut că mâine nu va fi la fel
cum şi era - un tot întreg
vor fi doar părţi, tăiate de destinul greu

şi-atunci când s-a trezit poporul, era târziu
nu mai ningea cu daruri multe, cu cadouri, era pustiu

şi-atunci când s-au luat la ceartă, nu mai conta cine era
un frate, soră sau o tearfă, erau toţi… nimeni altceva

şi-atunci când ştirea-în radioul de pe pervaz, tot mai striga
toţi se gândeau la idealul din mintea lor ce se-ofilea

şi-atunci când toţi au mers la urne şi unanim au spus ceva
nu mai ningea cu daruri multe, nu mai visau la altceva

mai au de spus
cuvinte bune şi frumoase
cuvinte presărate cu piper
împlute cu minciuni frumoase
la toţi ce’i înconjoară
la tot ce este viu

mai au de scris
ce simt şi ce îi doare
ce pot, ce ştiu şi ce nu ştiu
mai au de scris
scrisori către o ţară
ce a muţit de ani
la cei ce au muţit de vii

vor mai cânta
o doină la chitară
o serenadă şi un mic romance,
vor plânge iar destinul greu din ţară
vor închina în cinstea celor “vii

vor mai dansa
o horă mai diseară
când toţi se vor trezi şi vor privi
cum înfloreşte crinul în ograda
ce au păzit’o pentru nepoţei

poate’or citi
ce au lăsat străbunii
ce’au scris cu sânge pe pâmântul ei
şi vor iubi
în fiecare fir de iarbă
mândria, viaţa şi destinul ei

vor mai dansa
în hora noastră hoţii
ce ne’au jertvit în cinstea unor zei
pe care’i cânt şi căror se închină
care beau viaţa din izvorul ei

vor mai pândi
pe strada noastră viespii
care cu’încetul devin mii
vor mai dansa
un dans plin de emoţii
vor mai privi
cum se’alăptează ei

vor mai răbda
şi’încet vor trece marea
vor mai rabda
sunt toţi deja deprinşi
cu oaspeţi mulţi şi cu ocara
cu capul aplecat de mici copii

vor înălţa
pe cei la care ochii
sau mai deschis şi văd în culori vii
vor înălţa
pe toţi cui le mai pasă
pe cei se ştiu, ce strigă
cei divini

vor arăta
spre cei ce tac şi rabdă
şi lasă tot puţinul de la ei
ca cel de sus
să’i osîndească
cu multul care’l are în safeu

mai au un vis
ce stă în lanţul vieţii
mai au un vers
ce vor să’l cânte ei

vor mai citi
pe stâlpi nepoţii noştri
“a fost odată ca’n poveşti”