a înnebunit Maria, şi-a strâns zestrea în desagă şi a plecat
unde?
nimeni nu ştie, toţi spun că şi-ar fi ieşit din minţi
fără să vrea a devenit populară
nimeni nu vorbea despre ea până acum
nimeni nu întreba de ea, nimeni nu o observa
era un nimeni
ea, cea care îi ajuta pe toţi
aducea o căldare de apă, tăia lemne, se ducea la fân, strângea roada din grădină
făcea totul fără să i se spună un mulţumesc
sa saturat
spuneau unii
sa dus după un flăcău din satul vecin
şopteau alţii
se va întoarce
credeau toţi
era zveltă, ochi cafenii, păr negru, mâini bătute, buze roşii, picioare subţiri
cânta în corul bisericii, avea un glas nemaipomenit
se putea lua la întrecere cu o ciocârlie, poate o întrecea
de ce a plecat?
se întreba cel ce o plăcea dar care niciodată nu sa încumetat sa i-o spună
era săracă
a plecat Maria, fără să spună adio
fără să se destăinuie unei vecine, fără să lase o scrisoare
după ce au observat că nu mai e, cei care o ştiau au început să se întrebe
cine o să-mi aducă o căldare cu apa?
cine o să-mi grebleze ograda?
cine o să-mi facă cumpărături?
cine o să-mi vopsească gardul?
cine? cine? cine?
nimeni nu s-a întrebat
cu cine o să stea de vorbă?
a murit Maria, în inima fiecărui vecin chiar a doua zi
a părăsit Maria
totul
sa regăsit Maria, acolo, unde cineva putea să-i zică un bună ziua
fără să se aştepte la un răspuns
Loading ...
sunt un refugiat al poeziei
mi-am luat valiza şi am pus în ea tot nimicul de care mă pot bucura:
vise pe care le-am realizat
cuvinte pe care le-am spus şi cuvinte pe care le voi spune
succese şi căderi
vise pe care le voi realiza
cînd am plecat, am scris o scrisoare
fără creion, fără pix
doar am aşternut frumos gîndurile mele cu privirea
în fiecare rînd găseam cîte o amintire de cînd am zis cuvîntul “mama”
în fiecare rînd găseam cîte o istorioară despre totul ce a fost bine şi totul ce putea fi perfecţionat
am lăsat scrisoarea pe masă şi am ieşit din mine
după ce am închis uşa am stat puţin
mă gîndeam la scrisoare
ea este o parte din viaţa mea de aceea m-am întors
mă aştepta pe masă
deja plîngea, credea că am uitat totul
am început să plîng şi eu
aşa am stat ceva timp
ea se uita la mine şi eu mă uitam la ea
ne uitam unul la altul
a sunat paşaportul şi mia adus aminte că viza o am pentru o perioadă de 15 zile
trebuie să mă grăbesc ca să nu scap trenul
deschid valiza şi pun în ea scrisoarea
s-a divizat în mii de bucăţi şi s-a pierdut printre nimicurile pe care le-am pus
sunt toţi fericiţi, deja sunt uniţi şi nu se vor mai despărţi niciodată
cînd închideam valiza m-au întrebat unde plecăm
le-am zîmbit şi le-am răspuns că ne ducem în viitor
m-au rugat să nu le pierd, aveau frica ca să nu le fure
am luat catuşele şi am prins valiza de mînă
le-am închis şi am lăsat cheia pe masă
am închis uşa şi iar am ieşit
deja pentru totdeauna
pe peron paşaportul meu a făcut cunoştinţă cu mai multe paşapoarte albastre
toate erau triste dar pe pagini se regăsea speranţa
am decolat… şi am închis ochii
m-am trezit cînd eram deja în stradă
paşapotrul meu şi-a luat rămas bun de la prietenii lui
am respirat adînc, era un aer plin de miros necunoscut
am luat loc pe o bancă din parc şi m-am întrebat
- sunt liber?
Loading ...
(8 votes)